Web Analytics

Digitalizare fiscală din 1 ianuarie 2024: e-Factura obligatorie

Publicat pe:
Actualizat la:

Abonează-te la Newsletter!

Dacă vrei să fii primul care află noutăți.

Începând din 1 ianuarie 2024, în România se va institui facturarea electronică obligatorie pentru toți operatorii economici, inclusiv persoanele impozabile stabilite în România, conform legii nr. 296/2023.

Această obligație se aplică în cazul tuturor tranzacțiilor de tip business-to-business (B2B) și business-to-government (B2G) care au loc în România, în contextul prestării sau livrării de bunuri și servicii.

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024, termenul-limită pentru transmiterea facturilor în cadrul sistemului RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii. Cu toate acestea, termenul nu poate depăși 5 zile lucrătoare de la data-limită stabilită pentru emiterea facturii conform articolului 319 alineatul (16) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

După 1 iulie 2024, termenul de 5 zile devine irelevant întrucât posibilitatea emiterii facturilor „pe hârtie” sau „în format PDF” este eliminată. Mai exact, chiar dacă ai creat un document în sistemul tău informatic și l-ai expediat către client, acest document nu mai este considerat o factură.

Sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor

  • Între 5.000 lei și 10.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari conform legii
  • Între 2.500 lei și 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii conform legii
  • Între 1.000 lei și 2.500 lei pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice

RO e-Factura aduce beneficii semnificative atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat:

  • Elimină vulnerabilitățile vechiului sistem de facturare pe hârtie
  • Contribuie semnificativ la combaterea fraudei TVA la nivel național și în UE
  • Este integrat în sistemele altor state membre UE
  • Datele colectate susțin analize predictive detaliate ale economiei, identificarea asimetriilor și implementarea unor politici fiscale adecvate pentru dezvoltarea mediului de afaceri
  • Oferă date în timp real, simplificând colectarea și susținând necesitatea investițiilor în România
  • Contribuie la evoluția mecanismului de verificare documentară ANAF pentru conformare și prevenție
  • Permite participarea în achizițiile publice pentru orice entitate din Uniunea Europeană
  • Oferă o imagine în timp real a execuției bugetare și a tranzacțiilor B2B
  • Asigură eficiență, predictibilitate și transparență în utilizarea fondurilor publice

De la începutul anului 2024, toți clienții aplicației HRiFlow vor primi facturile prin sistemul de facturare electronică – e-Factura. Timpul de transmitere a facturilor se reduce, și astfel procesul de livrare – primire a acestora devine mai eficient.

Echipa editorială HRiFlow
Echipa editorială HRiFlow
Echipa noastră îți aduce informații de ultimă oră despre tendințele și inovațiile în domeniul resurselor umane, ajutându-te să fii mereu la pas cu evoluțiile din industrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Zile libere legale 2027

Legislație
În acest articol, vei găsi lista completă a zilelor libere din 2027, numărul de ore lucrătoare pentru fiecare lună a anului, regulile de compensare...
Gestionarea intervalelor de angajare în HRiFlow

Gestionarea intervalelor de angajare în HRiFlow

Informații HRiFlow
Modificarea unui contract de muncă nu se rezumă la o simplă hârtie semnată între angajator și angajat este un proces reglementat strict de lege,...